duminică, 20 mai 2012

Bujorul sălbatic


         Bujorul sălbatic, în țara noastră, îl găsești prin câmpiile și pădurile din zona Munteniei și a Dobrogei. Se mai întâlnește și în sud-estul Europei și în Asia.
         Zonele în care poți găsi bujorul sălbatic, declarate rezervații naturale sunt: Măcin-Greci, Topolog (în Dobrogea), pădurea Comana, pădurea Plenița (Oltenia).
          Specia este protejată prin lege, încă dinaintea celui de-al doilea război mondial.
          Bujorul românesc aparține familei Paeoniaceae – paeonia peregrina (bujor de pădure).
          Bujorul este o plantă perenă, cu o tulpină înaltă, cu frunze compuse sectate sau zimțate, late și strălucitoare. Floarea este mare cu 5-6 sepale și 7-11 petale de culoare roșu aprins.            
       Perioada de înflorire este luna mai sau iunie. Anul acesta a înflorit în mai. Întreaga plantă, cu excepția petalelor este toxică.
           De bujor sunt legate mai multe legende.
           Bujorul își trage numele de la doctorul Paeon, conform mitologiei grecești. Acesta a fost amestecat în problemele zeilor, vindecând, cu extract de plante și lapte pe Ares, rănit în lupta cu Diomede în războiul troian, pe Hades, rănit de o săgeată a lui Heracle. Intervenția lui a deranjat câțiva zei, iar Zeus, ca să-l salveze de mânia acestora l-a transformat în bujor.
      Să vedem câteva imagini cu acestă floare sălbatică, ocrotită de lege, dar nu și de concetățenii noștri. Am fost la bujori în zona pădurii de lângă Topolog (jud. Tulcea), în arealul de lîngă antena TV. A fost o mare încântare să văd că mai există bujori în mediul lor natural. Păcat că foarte mulți erau rupți sau smulși cu totul din pământ. 
              Admirați mai multe imagini în slideshow-ul de mai jos.

luni, 14 mai 2012

Hello!


         Nu am fost de foarte multă vreme pe aici. Am avut alte preocupări. Îmi cer scuze pentru absența îndelungată.
         Am descoperit că pot surprinde diferite aspecte din natură și fără aparat foto. Din curiozitate am cumpărat o revistă ”curs de pictură” și am încercat să fac și eu câte ceva, să-mi dau seama dacă reușesc.
           Dacă urmezi sfaturile din revistă, sunt sigur că și tu vei reuși. Totul este să ai „puțintică răbdare„ bibicule și vei fi bucuros de ceea ce vei realiza.
             Poți încerca să realizezi diverse imagini în creioane colorate, tempera, acrilice sau ulei, sau pur și simplu grafică alb-negru.
          Astfel am realizat câteva mici tablouri în ulei, pe pânză cât și pe carton gata pregătit pentru pictură, cumpărate de la un magazin de profil.  
Ce părere ai?