luni, 24 octombrie 2011

Manastirea Bistrita


Mănăstirea datează din jurul anului 1490, se află în apropiere de Costești (D.N. 67 Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu, la cca 30 km de Rm. Vâlcea) , fiind ctitorită de boierii Craiovești.

Aici, în complexul monahal de la mănăstirea Bistrița a fost imstalată prima tiparniță a lui Macarie. Se presupune că aici a fosr tipărit Liturghierul slavon al lui Macarie (1508).


Egumenul mănăstirii ieromonahul Eftimie a redactat primul act mănăstiresc în limba română, cunoscut ca Zapisul lui Eftimie din 1573.

Schitul Păpușa se află în vecinătatea Mănăstirii Bistrița, este situat peste rîu și poate fi văzut foarte bine atunci când urci spre peștera Sfântului Grigorie Decapolitul.

Complex monahal Bistrita este situat intr-o zonă naturală foarte plăcută, fiind înconjurat de multă verdeață, de păduri ce aproape înconjoară manastirea, oferind liniște si un aer atât de curat, benefic întregii ființe. dacă observi, ca în toate mănăstirile, florile sunt în prim plan.

Dacă dorești sa ramâi peste noapte, la Mănăstirea Bistrița găsești conditii de cazare printre cele mai bune din zonă. Odihnă plăcută.

Affiliate Program ”Get Money from your Website”

2 comentarii:

  1. Am vizitat si eu Manastirea Bistrita,este un adevarat miracol,Manastirea Bistrita este situata la cativa kilometri de Piatra Neamt si este unul din cele mai impunatoare locasuri de cult din Moldova.
    Inceputa in sec. XV de Petru Musat pe temeliile unui vechi schit, este refacuta de Alexandru cel Bun care este si inmormantat aici alaturi de sotia sa Ana. A fost infrumusetata de Stefan cel Mare, dar adevaratul ctitor este Petru Rares care in 1546 scapand cu viata dintr-o ambuscada si refugiindu-se in chiliile manastirii a promis refacerea si consolidarea ei.
    In decursul secolelor a fost un adevarat focar de cultura si artizanat.

    RăspundețiȘtergere
  2. este vorba despre manastirea Bistrita Costesti din judetul Vâlcea

    RăspundețiȘtergere