duminică, 18 august 2013

Tinovul Mohos



Locul de parcare

           Dacă ai ajuns în zona lacului Sf. Ana, ai făcut o vizită în jurul lacului, la plecare, poate ar trebui să faci o scurtă vizită în tinov.
             Tinovul Mohos este o mlaștină, formată în craterul unui vulcan din masivul Ciomatu, județul Covasna, la altitudinea de 1050 metri.
             Pentru a vizita tinovul îți trebuie cam 45 minute, punctul de plecare fiind din parcarea de sus de la Lacul Sf. Ana. Vizita se face numai în grup, condus de un ghid ce are misiunea de a te dirija pe cărările marcate pe suprafața mlaștinei, costul biletului fiind de 5 lei. Vizita se poate face în fiecare zi.
Frăguțe
           Locul de adunare este chiar la intrarea în tinov. Ca să nu te plictisești, până se formează grupul, poți admira peisajul din jur, iar cei care n-au stare, pot găsi prin iarba deasă numeroase frăguțe ce abia așteaptă să fie culese de cineva.
             Suprafața tinovului este de cca 40 hectare, dar numai o mică porțiune poate fi vizitată, zona amenajata în acest scop.
Poteca de lemn
              Tinovul Mohos se poate traduce ca Lacul cu Mușchi
           Tinovul Mohos este declarat rezervație naturală datorita numeroaselor specii de plante rare care se găsesc aici (mesteacănul pufos, merișorul de munte, brădișorul, specii de rogoz, plante insectivore precum roua cerului).
Roua cerului
Poteca de lemn
            Se presupune că aici au existat doi vulcani: Mohos și Sfanta Ana. Primul a erupt Mohos, pe locul lui apărând un lac. Apoi a erupt Sf. Ana și aproape toată cenușa s-a depus în lacul Mohos colmatându-l, formându-se astfel actuala mlaștină.
Ochiul de apă de 23 m
                În timp ce vizitezi tinovul ai să vezi 2 ochiuri de apă (unul adânc de 19 m, iar celălalt de 23 m), iar în rest este numai turbă pe care s-au dezvoltat muschi. Ghidul vă interzice abaterea de la traseul marcat (potecă din lemn), deoarece exista pericolul scufundării în turbă, cu toate că tufele de afine te atrag. Ne-a permis numai într-un singur loc să părăsim (poteca din lemn), chiar la intrare, pentru a încerca elasticitatea solului. Parcă eram pe o saltea cu arcuri.
Ochiul de apă 19 m

Trunchi cojit de urs
             Spre finalul traseului, ghidul ne-a arătat cam ce poate face ursul carpatin – porțiuni din trunchiul uni brad erau decojite, de la circa 2,5 metri de sol până jos.
Foișorul de lemn
După ieșirea din tinov, la indicația ghidului am fost la un foișor de lemn, de unde se poate vedea Tinovul Mohoș în totalitate. Merită efortul. 
Mai multe imagini în slideshow-ul de mai jos:

miercuri, 31 iulie 2013

Băile Tușnad



Lacul Ciucaș

   Băile Tușnad este o localitate în județul Harghita, pe malul Oltului, în depresiunea Ciuc, între munții Harghita și Bodoc, la o altitudine de 650 m, pe traseul dintre Sf. Gheorge și Miercurea Ciuc.

Biserica Ortodoxă
             Băile Tușnad este una din cele mai frumoase stațiuni balneare din țara noastră fiind  denumită și ”Perla Ardealului”.

            Stațiunea Băile Tușnad a fost fondata în secolul XIX (pe la 1842), când un cioban s-a vindecat datorită efectului terapeutic ale apelor izvoarelor din această zonă, iar vestea efectului acestor ape s-a răspândit rapid.

Câteva recomandări de tratament pentru această stațiune:

Indicații terapeutice:
-        afecțiuni cardiovasculare;
-        afecțiuni ale sistemului nervos;
-        afecțiui digestive;
-        afecțiuni endocrine.
Proceduri în stațiune;
-        băi cu CO2, mofete, băi galvanice, masaj;
-        împachetare cu parafină, băi de plante;
-        cure interne cu ape minerale, culturaă fizică medicală;
-        magnetoterapie, cură de teren, cură internă.
Factori naturali de cură:
-        ape minerale carbogazoase, cloruro-sodice, bicarbonatate;
-        mofete;
-        climat subalpin, stimulant, tonifiant.

Stânca Șoimilor
            Din stațiunea Băile Tușnad sunt câteva trasee montane, nu prea dificile, iar unul te poate duce chiar la Lacul Sf. Ana. Plimbare plăcută.

duminică, 7 iulie 2013

Lacul Sf. Ana



               După cum știi, lacul Sf. Ana este singurul lac vulcanic din România, format pe fundul craterului unui vulcan. Lacul este în apropiere de Tușnad Băi, pe stânga Oltului, în masivul Ciomatu, pe teritoriul județului Harghita. Se presupune ca ultima erupție a avut loc cu circa 40.000 ani în urmă.
              Altitudinea este de 946 m, lacul are o formă aproape circulară (620 m lungime, 460m lațime) suprafața este de 19,50 ha, având o adâncime maximă de 7 m.
           Alimentarea cu apă se face numai din precipitații, puritatea apei este aproape de cea a apei distilate. Din această cauză apa nu are viață. Frumusețea locului și efectele terapeutice ale aerului, puternic ionizat din zonă, te face să-l alegi ca loc de plimbare.
           Vremea în zonă este foarte capricioasă și de aceea trebuie să afli cum va fi vremea pentru a putea vedea frumusețea acestor locuri. Lacul este considerat rezervație naturală. Este legat de Băile Tușnad prin multe poteci turistice, bine marcate și ușor de străbătut.
             Am ajuns în zona lacului pe o vreme capricioasă, cu ploaie și soare.  Te invit să facem împreună înconjurul lacului. Nu durează mult. Pentru un om normal, cam o jumătate de oră.
             O legendă spune că odată, aici era o cetate. Stăpânul cetății, fiind supărat pe 13 fete din popor, printre care și frumoasa Ana, le-a prins și înhămat la o caleașcă, biciuindu-le până la sânge.
  Ana, din cauza durerilor insuportabile s-a rugat la Dumnezeu ca să se crape pământul și să se scufunde cu totul. Dumnezeu a ascultat ruga Anei și a surpat muntele, iar din lacrimile fetelor s-a născut acest lac curat.